Dorel Herinean este avocat în cadrul Herinean Dorel – Criminal Defence (Baroul București), este specializat și activează exclusiv în domeniul dreptului penal. A gestionat și a fost implicat în dosare extrem de complexe, vizând criminalitate economică, white-collar crimes, cauze în care sunt implicate persoane juridice, drepturile omului și probleme transfrontaliere.
Este asistent universitar la Facultatea de Drept a Universității din București. Din 2023 este doctor în drept al al aceleiași instituții, iar lucrarea sa de doctorat prin care se propune teoria pluralității societare de făptuitori, a primit calificativul summa cum laude.
În anii 2020 și 2021 a primit premiul Revistei „Dreptul” pentru publicistică științifică în domeniul dreptului, fiind totodată autorul și/sau coautorul a mai lucrări de specialitate (monografii, caiet de seminar, culegeri de jurisprudență) și a peste 45 de articole științifice.
A participat la numeroase conferințe naționale și internaționale, pe teme vizând domeniile sale de interes.
Între anii 2021-2022 a fost ales ca expert Eurojust pe materia dreptului penal și a cooperării judiciare internaționale în cadrul Euromed Justice Programme, fiind implicat și în alte proiecte de cercetare internaționale.
Specializări: white collar crime; corporate criminal affairs; infracțiuni de competența Parchetului European; infracțiuni de corupție.